Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Puiu Haşotti: PNL este “categoric de acord” cu ce a spus...

Bucureşti: Puiu Haşotti: PNL este “categoric de acord” cu ce a spus şefa DNA

DISTRIBUIȚI

135980 – 09042015  – Senatorul PNL Puiu Haşotti a declarat că este de acord cu şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a afirmat miercuri seara, în legătură cu imunitatea parlamentarilor, că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei şi că este o aplicare preferenţială a legii, prin care se creează discriminări faţă de restul populaţiei.

„100% de acord cu ce a spus doamna Laura Codruţa Kovesi. Şi asta nu o spun numai eu, asta a spus-o Partidul Naţional Liberal prin toţi reprezentanţii săi. Categoric de acord şi spre asta ne-am şi îndreptat (…). Declaraţia doamnei procuror-şef DNA este cât se poate de corectă, rezonabilă şi sunt de acord cu ea”, a spus Puiu Haşotti, potrivit RFI Romania.

Senatorul PNL a declarat că „parlamentarii trebuie să aibă imunitate în ceea ce priveşte declaraţiile politice. Punct. Solicitările justiţiei referitoare la anchetare, reţinere şi arestare nu trebuie să treacă printr-un filtru parlamentar. Dar aici, sigur, trebuie să ne gândim la revizuirea Constituţiei, trebuie să ne gândim şi la alte categorii sociale, însă din punctul meu de vedere, imunitatea parlamentară trebuie să se refere exclusiv la declaraţii politice şi atât, făcute în orice fel de context”.

Puiu Haşotti consideră că această chestiune va trebui reglementată de comisia de revizuire a legii fundamentale: „Comisia de revizuire a Constituţiei din care fac şi eu parte în mod inevitabil va trebui să ia în discuţie acest lucru, iar propunerea noastră, a liberalilor este în sensul celor spuse mai înainte”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.