Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Şeful Inspecţiei Muncii: ”Este necesară schimbarea mentalității cu privire la sănătatea...

Bucureşti: Şeful Inspecţiei Muncii: ”Este necesară schimbarea mentalității cu privire la sănătatea și securitatea lor în muncă”

DISTRIBUIȚI

136451 – 30042015 – Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 20-24 aprilie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.720.300 de lei. Au fost depistate 166 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 37 erau din Bihor, 21 din Mureş și 19 din județul Cluj. Inspectorii de muncă au făcut 5 propuneri de cercetare penală pentru angajatorii care au primit la muncă mai mult de 5 persoane fără contracte individuale, potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii.

Cele 37 de persoane fără forme legale de angajare din Bihor activau în următoarele sectoare:  construcţii – 15 persoane, 7 în comerţ, 4 persoane în domeniul prelucării lemnului, 7 persoane lucrau în sectorul transporturilor, 2 în asociaţii de pădurit şi păstorit şi 2 munceau în domeniul curăţeniei.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 1.342.800 de lei din care 900.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 394 de angajatori din care 64 pentru muncă fără forme legale. Au fost sancționate 13 persoane fizice pentru că au acceptat să muncească la negru.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au aplicat  amenzi în valoare de 377.750 de lei. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a 2 echipamente de lucru.

Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 46 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea 26 au avut loc în București.

“Manifestările de ieri (marţi, 28 aprilie – n. r.)  prilejuite de Ziua Internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă au marcat un moment al activităţii Inspecţiei Muncii, și anume conştientizarea tuturor cu privire la necesitatea implementării unor măsuri eficiente de prevenire şi protecţie la locurile de muncă prin schimbarea mentalității angajatorilor și a lucrătorilor cu privire la sănătatea și securitatea lor în muncă. Obiectivul nostru este acela de a-i informa pe angatori şi muncitori în timpul campaniilor de control asupra riscurilor descoperite şi de a-i responsabiliza şi implica activ în politica de prevenire a acestora, pentru ca orice activitate modernă, profitabilă să presupună riscuri de accidentare reduse”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, şeful Inspecţiei Muncii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.