Acasă Anchete Constanța: Încă un dosar penal pe numele lui Nicușor Constantinescu

Constanța: Încă un dosar penal pe numele lui Nicușor Constantinescu

DISTRIBUIȚI

 – 136111 – 16042015Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, într-un nou dosar.  Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional organizat și conflict de interese. În același dosar au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Cristian Zgabercea, consilier al lui Nicușor Constantinescu, Florentina Oproiu, fost director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul CJ Constanța, la data faptelor,   Marcel Părău, fost reprezentant al Fundației Culturale Thalia, Fundația Fantasio și Fundația Culturală Thalia.

nicusor constantinescuAceștia sunt acuzați că în 2012 au constituit un grup infracțional organizat cu scopul comiterii mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.

În aceeași perioadă, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, ajutat de inculpații Zgabercea Cristian Bogdan și Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.

Finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Județean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.

În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal, cheltuieli cu activitățile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive.

Și de această dată, finanțarea și plățile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Județean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice.

La data de 08.01.2015, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al CJ Constanța, a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul CJ Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului.

În perioada 2009 – 2014, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acțiuni:

– a aprobat virarea sumei de 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care inculpatul deține 25% din părțile sociale,

– a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care inculpatul deținea 25% din părțile sociale, suma de 113.032 lei,

– a încheiat 7 contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relații comerciale cu inculpatul și a efectuat plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 euro).

În cursul anului 2012, Cristian Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică.

În acest sens, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin inculpatul Marcel Părău și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.

Aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de beneficiarii lor, aceștia din urmă cunoscând de altfel și împrejurarea că Fundația Thalia nu le prestase în fapt.

În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei.

Prejudiciul produs UAT Constanța este de peste 8 milioane de euro.

Până la momentul întocmirii prezentului rechizitoriu, CJ Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși i s-a solicitat acest lucru.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând lui Cristian Zgabercea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. – PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

  1. Eu cred ca marea parte a vietii sneutm orbi, la fel ca cei din film. De cand am vazut filmul am facut un exercitiu: am inchis ochii si mi-am imaginat ca sunt oarba. Am vrut sa vad daca ma ajuta celelalte simturi; asta pt ca ne bazam prea mult pe ce credem ca vedem, cand, in fapt nu vedem decat un crampei si acela distorsionat. Poate intr-o zi Dumnezeu va considera ca nu folosim vederea cum trebuie si ne va lua darul, la fel ca in film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.