Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Adjunctul secretarului de stat pentru Comerț al SUA, primit de preşedintele...

Bucureşti: Adjunctul secretarului de stat pentru Comerț al SUA, primit de preşedintele Iohannis

DISTRIBUIȚI

 136657 – 11052015  – Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe adjunctul secretarului de stat pentru Comerț al SUA, Bruce Andrews, şeful misiunii de promovare comercială în domeniul securităţii cibernetice, aflată zilele acestea la București.  Președintele Klaus Iohannis a salutat iniţiativa de a organiza la București Summitul regional dedicat securităţii cibernetice și folosirea acestei ocazii de către reprezentantul SUA pentru stabilirea de contacte bilaterale pe teme economice, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cei doi interlocutori și-au exprimat interesul reciproc pentru creşterea investițiilor americane în România și pentru consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

În cadrul întrevederii, preşedintele României a evidențiat potențialul deosebit pentru o colaborare bilaterală aprofundată în domenii precum sectorul IT, cercetarea, inovația, securitatea și securitatea energetică, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.