Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Bani din ţară pentru beneficiarii programelor finanţate cu fonduri europene

Bucureşti: Bani din ţară pentru beneficiarii programelor finanţate cu fonduri europene

DISTRIBUIȚI

137086  – 28052015 – Guvernul a aprobat, prin hotărâre, alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice, a sumei de 820 de milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanțare pentru luna iunie 2015 al Autorităților de management pentru programele operaționale finanțate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergență și Programul Operațional Regional.

Suma de 820 de milioane de lei va fi repartizată astfel: 200 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice; 270 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; 150 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Mediu; 200 milioane de lei pentru Programul Operațional Regional, potrivit unui comunicat al Guvernului.

 Aceste sume vor asigura necesarul de finanțare al Autorităților de management pentru luna iunie 2015, în vederea efectuării plăților pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari și pentru plata cheltuielilor eligibile rambursabile din cererile de plată aferente instrumentelor structurale.

Măsura vine în sprijinul nevoii urgente de asigurare a necesarului de fonduri la nivelul autorității de certificare și plată/Autorităților de management pentru efectuarea plăților în conturile beneficiarilor, în scopul implementării programelor operaționale.

Sumele alocate autorităților de management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană, până la data de 30 septembrie 2015, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.