Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Clinicile care vor derula Programul gratuit de fertilizare in vitro

Bucureşti: Clinicile care vor derula Programul gratuit de fertilizare in vitro

DISTRIBUIȚI

137036  – 26052015 – Comisia de specialiști desemnată prin ordin de ministru a încheiat marţi procesul de selecție al unităților sanitare care au îndeplinit criteriile de eligibilitate stabilite prin ordinul 386/2015 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2015 și 2016, potrivit unuiu comunicat al Ministerului Sănătăţii.

În acest an, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a aprobat reluarea Programului de fertilizare in vitro și embriotransfer, după ce în anul 2013 conducerea de la acea dată a decis sistarea acestuia.

“În următoarele săptămâni direcțiile de sănătate publică vor încheia contractele cu unitățile sanitare selectate pentru demararea procedurilor de fertilizare. Estimăm că, în partea a doua a lunii iunie, cuplurile infertile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru includerea în program vor putea depune dosarele de includere în program”, a declarat ministrul Sănătății.

Anul acesta programul va beneficia de un buget în sumă de 1 857 000 lei. Ministerul Sănătăţii estimează că 300 cupluri vor putea beneficia în 2015 de program. În funcție de adresabilitatea din program, dar și de fondurile alocate Sănătății, suma poate fi majorată în urma rectificărilor bugetare.

Se va deconta o singură procedură FIV, în sumă de 6 188 lei.

Lista unităților selectate în program: Clinica Promed System SRL (Spitalul Wellborn) Târgoviște, SC Life Line- Medical Center SRL București, SC Medlife SA București, Clinica Medicală Gynera SRL București, SC Biogenesis IVF SRL București, SC Clinica Polisano SRL Sibiu, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” București, SC Babe SRL Sângeorgiu de Mureș, SC Gynatal SRL Timișoara şi SC LID Medical Center SRL București. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.