Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Omul de afaceri Florian Walter dat în urmărire internaţională

București: Omul de afaceri Florian Walter dat în urmărire internaţională

DISTRIBUIȚI

Florian Walter 136915 – 21052015 – Omul de afaceri Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost dat în urmărire internaţională, după ce, anterior, judecătorii au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui, iar el nu a fost găsit în ţară.

Tribunalul Prahova a emis, marţi, un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Walter, el fiind, de altfel, dat în consemn începând din 6 mai, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl suspectează că ar fi liderul unei grupări specializată în evaziune fiscal, anunță ProSport.ro

Judecătorii Tribunalului Prahova au decis anterior, în 15 mai, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.

Instanţa a analizat probele anchetatorilor şi a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Walter, el nefiind găsit de autorităţi nici la momentul în care procurorii DIICOT au percheziţii şi nici ulterior.

Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliţie de la domiciliul sau reşedinţa inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, exemplarele se înaintează organului de poliţie în raza teritorială a căruia se află instanţa de judecată”, conform Codului de procedură penală.

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o reţea specializată în evaziune fiscală şi dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea anchetei.

Potrivit sursei, Florian Walter, care controlează firma de salubrizare Romprest, ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco, nefiind însă date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.

Florian Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce, în 6 mai, anchetatorii au făcut mai multe percheziţii, iar acesta nu a fost găsit. La acel moment, surse judiciare afirmau că există indicii conform cărora omul de afaceri se află pe teritoriul ţării.

Omul de afaceri este suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Tribunalul Prahova a decis, în acest dosar, în 8 mai, arestarea a 15 persoane. Aceştia au contestat decizia, însă, în 11 mai, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia Tribunalului Prahova, astfel că aceşti au rămas în arest.

Instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, până în 5 iunie inclusiv, a inculpaţilor Marin Necula, Grigore Adrian Grigoraş, Iustin Atanasiu Pop, Viorel Paul, Gheorghe Nicolae Paul, Carol Mark Vizi, Arpad Jozsef Molnar, Botond Tibor Molnar, Lucia Maria Hotca, Cristian Dumitru Corlan, Cătălin Marian Cărăbăneanu, Marius Florin Avram, Emil Dumitru, Aurelian Oprea şi Costel Matei.

În acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat şi pe unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră, care are calitatea de suspect în acest dosar şi este arestat preventiv într-un alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat tot de DIICOT. Soţia lui Nicolae Capră, Cristina Capră, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a fost audiată ca martor.

Florian Walter a fost acţionar majoritar al FC Petrolul, precum şi unul dintre acţionarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj , iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit lU Cluj. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.