Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Sprijin românesc pentru consolidarea capacităţii de apărare a Moldovei

Bucureşti: Sprijin românesc pentru consolidarea capacităţii de apărare a Moldovei

DISTRIBUIȚI

136870 – 20052015 – Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit marţi, la sediul MApN., cu omologul său din Rep. Moldova, Viorel Cibotaru, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti.„Întâlnirea constituie o etapă superioară în consolidarea dialogului politico-militar între statele noastre şi un bun prilej pentru împărtăşirea opiniilor referitoare la stadiul şi perspectivele cooperării militare bilaterale şi în format multilateral”, a spus ministrul Mircea Duşa.

Referitor la activităţile de instruire desfăşurate în comun de cele două armate, oficialul român a salutat prezenţa subunităţilor de infanterie, artilerie terestră şi apărare CBRN din armata Rep. Moldova la exerciţiile de instruire care au vizat operaţii convenţionale şi şi-a exprimat speranţa că acest tip de colaborare va continua.

„Consider că experienţa acumulată de Armata României în exerciţiile multinaţionale şi misiunile în care a fost angajată poate fi valorificată şi în plan bilateral, astfel încât, în misiunile de menţinere a păcii, să utilizăm aceleaşi proceduri”, a spus ministrul Apărării Naţionale.

Ministrul Duşa a subliniat disponibilitatea acordării asistenţei tehnico-materiale în contextul consolidării capacităţii de apărare a Rep. Moldova, prin prisma Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, precum şi posibilitatea consilierii privind metodologia de elaborare a actelor normative specifice domeniului logistic.

Cei doi oficiali au mai discutat despre participarea Rep. Moldova în cadrul iniţiativelor regionale şi accederea ca membru cu drepturi depline la procesul SEDM, dar şi despre identificarea unor soluţii pentru a facilita cooptarea Moldovei în operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.

Pe agenda ministrului Viorel Cibotaru mai figurează vizite la Ministerul Afacerilor Externe, Camera Deputaţilor, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Academia Tehnică Militară. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.