Acasă Economie Iaşi: Poliţişti din Rep. Moldova, implicaţi în contrabanda peste Prut

Iaşi: Poliţişti din Rep. Moldova, implicaţi în contrabanda peste Prut

DISTRIBUIȚI

136537 – 05052015  – Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, împreună cu lucrători din cadrul DGA Iaşi si cu sprijinul informativ şi tehnic al SRI au destructurat o reţea de contrabandiști cu produse accizabile pe teritoriul României şi al Rep. Moldova.

Autorităţile române au colaborat cu Procuratura Anticorupţie a Rep. Moldova si cu Departamentul Politiei de Frontiera al Rep. Moldova, in urma actiunilor desfasurate fiind identificate, până în prezent, 11 persoane, cetăţeni moldoveni, printre care şi doi politisti de frontiera din Rep. Moldova, care sunt implicate in activitatea infractionala.

Pentru facilitarea introducerii unor importante cantităţi de ţigări peste râul Prut, cetăţeni moldoveni au propus şi oferit poliţiştilor de frontieră români autorizaţi în cauză, cu titlu de mită, suma totală de 4.330 euro.

In timpul flagrantului, poliţiştii de frontieră români şi moldoveni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru retinerea contrabandistilor care nu s-au supus somatiilor legale,  fiind trase 10 focuri de armă în plan vertical.

În urma acţiunii pe teritoriul României, la malul râului Prut, a fost reţinută o persoană, au fost descoperite 10.725 pachete de ţigări şi au fost indisponibilizate patru autoturisme folosite în activitatea infracţională, iar pe teritoriul Rep. Moldova au fost reţinute cinci persoane şi a fost descoperită barca cu care erau trecute ţigările peste râul Prut. De asemenea, pe teritoriul Rep. Moldova au fost organizate în data de 4 mai 2015 percheziţii domiciliare în urma cărora au mai fost reţinute cinci persoane printre care şi doi poliţişti de frontieră moldoveni, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.