Acasă Externe Slovacia: Ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea Grupului de la Vişegrad

Slovacia: Ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea Grupului de la Vişegrad

DISTRIBUIȚI

aurescu - visegrad136776 – 15052015  – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, la reuniunea Grupului de la Vişegrad, în format V4+, care se desfăşoară la Bratislava şi la care au fost invitaţi să participe reprezentanţii statelor partenere din cadrul Parteneriatului Estic şi ai unor state membre UE (România, Suedia, Letonia).

Slovacia găzduieşte această reuniune în calitate de preşedinte a Grupului de la Vişegrad.  La lucrări vor participa, de asemenea, Înaltul Reprezentant UE, Federica Mogherini, şi comisarul UE pentru negocieri pentru extindere şi politica de vecinătate, Johannes Hahn.

Reuniunea are ca principal obiectiv discutarea situaţiei din Vecinătatea Estică, în contextul realităţilor geopolitice şi de securitate actuale, mai ales din perspectiva apropiatului Summit al Parteneriatului Estic de la Riga (21-22 mai).

Participanții vor avea, totodată, o discuţie de perspectivă pentru conturarea unui cadru incipient de orientări aplicabile în perioada ulterioară Summit-ului de la Riga. Vor avea, de asemenea, un schimb de opinii pe teme precum procesul de reformă în statele partenere sau problematica securităţii energetice.

Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta poziţia României cu privire la temele abordate, subliniind necesitatea consolidării Parteneriatului Estic şi utilitatea sa ca instrument de promovare a stabilităţii în vecinătatea imediată a UE.

Totodată, șeful diplomației române va arăta că Parteneriatul Estic contribuie în mod esențial la susţinerea angajamentului statelor partenere pentru agenda de reformă și va atrage atenția asupra importanței unei abordări strategice a Uniunii în privinţa vecinătăţii sale.

În contextul pregătirii Summit-ului de la Riga, ministrul român al afacerilor externe va reitera sprijinul României pentru partenerii estici ai UE, inclusiv pentru implementarea Acordurilor de Asociere și Liber Schimb (AA/DCFTA). În linie cu poziţia promovată cu consecvenţă de România, ministrul român de externe va reitera necesitatea aplicării, în continuare, a principiului diferenţierii în raporturile UE cu statele partenere, în acord cu voinţa politică şi progresele efective înregistrate de acestea pe calea reformelor. Va reitera susţinerea activă a României pentru o abordare cât mai ambiţioasă a Uniunii în susţinerea perspectivei europene a statelor partenere care şi-au stabilit acest obiectiv. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.