Acasă Uncategorized Bihor: Percheziţii de amploare la instituţii, firme şi persoane fizice

Bihor: Percheziţii de amploare la instituţii, firme şi persoane fizice

DISTRIBUIȚI

 137651  – 17062015  – Poliţiştii bihoreni de investigare a criminalităţii economice sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor efectuează miercuri 36 de percheziţii la sediile a două instituţii publice, ale unor societăţi comerciale şi la locuinţele a 16 persoane din Oradea şi judeţul Bihor bănuite de fapte de corupţie, respectiv dare şi luare de mită.

La acţiune participă 120 de poliţişti de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul de Control Intern, de la Poliţia Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi de la B.C.C.O. Oradea.

În cauză se beneficiază de suportul tehnic al D.G.A. – structura centrală, al Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi, de asemenea, de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

La finalizarea percheziţiilor, persoanele în cauză vor fi conduse la sediile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru audieri.

Totodată, concomitent cu efectuarea percheziţiilor vor fi puse în aplicare 50 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de de dare de mită. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.