Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Optimism privind soarta Greciei

Bruxelles: Optimism privind soarta Greciei

DISTRIBUIȚI

137784 – 23062015 – Summitul de la Bruxelles, de care atârnă soarta Greciei, s-a încheiat luni seara pe o notă optimistă. O nouă reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro va avea loc miercuri seara, la Bruxelles, pentru a găsi un acord între Grecia și creditorii săi și a evita intrarea acestei țări în incapacitate de plată, a anunțat luni președintele Consiliului European, Donald Tusk, potrtivit Euractiv.ro.

„Toate părțile sunt hotărâte să găsească o soluție. Noile propuneri ale Greciei sunt un pas înainte”, a declarat Donald Tusk într-o conferință de presă, la finalul unui summit al zonei euro.

Dar trebuie să muncim „în următoarele ore”, a adăugat el.

Premierul grec, Alexis Tsipras, și instituțiile creditoare (UE, BCE și FMI) „vor lucra împreună acum, astfel ca Eurogrupul (miniștrii de finanțe ai zonei euro) să obțină rezultate miercuri seară care să poată fi prezentate joi dimineață”, a continuat Donald Tusk.

Această nouă reuniune a Eurogrupului, care trebuie să fie decisivă, va avea loc cu o zi înainte de summitul european de la Bruxelles, consacrat în special problemei imigranților din Marea Mediterană. Summitul se va prelungi vineri.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat convins luni seara că în următoarele zile va fi obținut un acord.

„Sunt convins că vom ajunge la un acord final în cursul acestei săptămâni, pentru că avem nevoie de asta”.

Folosind termeni din fotbal, el a subliniat că Grecia și creditorii săi nu pot „juca în prelungiri”.

„Suntem în criză de timp”, a declarat la rândul ei directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, după summit, adăugând că „o să avem ceva de lucru”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.