Acasă Politic Bucureşti: ANI dă trei primari pe mâna procurorilor

Bucureşti: ANI dă trei primari pe mâna procurorilor

DISTRIBUIȚI

 137684  – 18062015  – Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de către Frusina Ghinea, fost primar al comunei Movila Banului din județul Buzău, Nandi Covlea, primar al comunei Prunişor din udeţul Mehedinţi, și Ionel Dragu, primar al comunei Măldărești din județul Vâlcea.

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 199.100 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Frusina Ghinea, fost primar al comunei Movila Banului în perioada 19 iunie 2008 – 31 decembrie 2012. Ca urmare, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Ploiești, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Frusina Ghinea în perioada 19 iunie 2008 – 31 decembrie 2012.

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 399.230,59 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Nandi Covlea, Primar al Comunei Prunişor, împreună cu soția, în perioada 24 iunie 2008 – 31 decembrie 2012. Ca urmare, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Nandi Covlea în perioada 19 septembrie 2008 – 31 decembrie 2012.

Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 174.814,37 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Dragu, primar al comunei Măldărești, împreună cu familia, în perioada 3 iunie 2008 – 31 decembrie 2012. Având în vedere acestea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Pitești, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Ionel Dragu, împreună cu familia, în perioada 3 iunie 2008 – 31 decembrie 2012. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.