Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Legea Educației, din nou în dezbatere publică

București: Legea Educației, din nou în dezbatere publică

DISTRIBUIȚI

137162  – 02062015 –  Proiectul pentru o nouă lege a Educaţiei a fost pus în dezbatere publică, ministrul Sorin Cîmpeanu dând, însă, asigurări că legea în sine nu va arăta precum proiectul. Acesta vrea însă o dezbatere „profundă”, actuala formă fiind doar un punct de pornire.

Proiectul noii legi a Educaţiei a fost realizat iniţial în luna martie, o formă nouă fiind redactată în aprilie şi apoi o alta la sfârşitul lunii mai. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, zilele acestea, că legea va prinde formă doar după dezbateri profunde cu profesorii, asociaţiile de elevi şi studenţi, sindicate etc., proiectul fiind doar un punct de plecare. Acesta prevede, printre altele reintroducerea examenului de admitere la liceu, fără să se renunţe, însă, la evaluarea naţională.

Astfel, elevii se vor putea înscrie la liceu doar dacă au promovat examenele de evaluare naţională, de la finalul clasei a opta. Aceştia vor depune fişe în care îşi exprimă opţiunea pentru un liceu anume. La liceele la care numărul solicitărilor depășește numărul locurilor aprobate va fi organizat examen de admitere.

Acest punct al proiectului nu este însă pe placul ministrului Cîmpeanu, care a declarat că nu este normal să existe două examinări pentru admiterea la liceu. „Nu este normal să avem şi evaluare naţională la clasa a opta – capacitate, şi examen de admitere în liceu. O să vedem care este varianta cea mai potrivită aşteptată de sistem. Toate aceste idei sunt lansate în dezbatere şi se aşteaptă opinii şi idei de la asociaţiile de părinţi, de la Consiliul Elevilor, de la asociaţiile de studenţi, de la sindicate şi de la toţi cei implicaţi”, a spus Sorin Cîmpeanu, citat de  Jurnalul. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.