Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mircea Coşea: Ţinta de adoptare a euro trebuie regândită

Bucureşti: Mircea Coşea: Ţinta de adoptare a euro trebuie regândită

DISTRIBUIȚI

137702  – 19062015  – Adoptarea monedei euro în 2019 este o promisiune politică care va aduce mari dezavantaje României, dacă nu va fi revizuită, susţine profesorul în economie Mircea Coşea. El consideră că zona euro este deocamdată „într-o ceaţă de decizii”, potrivit Ziare.com.

Mircea Coşea crede că ţinta de adoptare a monedei euro ar trebui regândită: „După părerea mea, este un termen politic 100%, este o promisiune politică ce ne va aduce mari dezavantaje, dacă nu va fi revizuită. Trecerea la euro e o problemă complicată, ea nu se referă doar la criterii de matematică bugetară, ea se referă la structura economiei, care trebuie să facă faţă concurenţional unei astfel de măsuri. Or, noi nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Pe de altă parte, iată că în condiţii de criză, ţări care şi-au folosit moneda naţională ca o pavăză au câştigat, vezi cazul Poloniei”.

În opinia sa, „fixarea unui termen 2019 e o chestiune care ar trebui să fie regândită. Cred că ar trebui etapă cu etapă să vedem ce se întâmplă şi să vedem dacă şi cum, pentru că unele ţări au hotărât chiar că nici nu le interesează euro. Uniunea Europeană şi zona euro sunt deocamdată într-o ceaţă de decizii, încât nimeni nu poate să ştie cum vor evolua de acum până în 2019”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.