Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PLR şi PC au stabilit detaliile fuziunii

Bucureşti: PLR şi PC au stabilit detaliile fuziunii

DISTRIBUIȚI

137619  – 17062015  – Liderii PLR si PC au avut, marti, o sedinta „pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la fuziunea celor doua partide”, conducerea noii formatiuni urmand sa fie asigurata de catre doi copresedinti, potrivit unui comunicat al PLR, citat de Hotnews.ro.

„Fuziunea PLR-PC a intrat in linie dreapta! Marti a avut loc o sedinta comuna a conducerii Partidului Liberal Reformator si a Partidului Conservator pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la fuziunea celor doua partide. O comisie mixta, formata din opt membri ai PLR si opt membri ai PC, a discutat anumite aspecte referitoare la protocolul de fuziune, statutul noului partid si programul politic al acestuia. Precizam ca va fi o fuziune intre cele doua partide politice si nu o alianta. Conducerea noului partid va fi asigurata de catre doi copresedinti”, mentioneaza sursa citata.

Membrii comisiei mixte PLR-PC au sustinut ca „obiectivul este de a consolida o a treia forta politica a tarii, o forta etica de centru, a clasei de mijloc, a acelora care lucreaza in serviciul public, a intreprinzatorilor din toate sectoarele economiei, a practicienilor profesiilor liberale, a romanilor pentru care libertatea individuala este pusa cu adevarat in valoare prin asumarea activa a responsabilitatii pentru propriul destin, pentru soarta comunitatii si prosperitatea natiunii”, se mai arata in comunicat.

Presedintele PC, Daniel Constantin, declara, in martie, ca Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot inceperea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni.

„Sunt discutii de mai multe luni care au vizat o alianta sau fuziune cu partidul domnului Tariceanu. Aceste discutii au ajuns la majoritate, in Biroul Executiv Central am luat un vot pentru inceperea negocierilor cu PLR. Cred ca dupa 16 noiembrie cetateanul asteapta o altfel de politica, mai aproape de cetatean. Asta vrem sa facem, sa oferim o alternativa la PNL si chiar la PSD. Prin fuziune vom deveni al treilea pol politic”, a precizat atunci Constantin, la Gandul Live.

La randul sau, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, declara, la inceputul lunii martie, ca sunt discutii cu PC pentru realizarea unei fuziuni cu PLR, existand si la PC „dorinta de a analiza aceasta formula”.

Liderul PLR Calin Popescu-Tariceanu a propus, la sedinta din 19 mai a CNEx, ca la Congresul extraordinar al partidului, care ar urma sa aiba loc in perioada 18-20 iunie, sa se dezbata fuziunea PLR-PC, precum si viziunea PLR asupra noii formatiuni politice rezultate in urma fuziunii.

In prezent, PC si PLR formeaza grupuri parlamentare comune la Senat si la Camera Deputatilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.