Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Predoiu: Demisiile lui Ponta și Șova ar fi un act de...

Bucureşti: Predoiu: Demisiile lui Ponta și Șova ar fi un act de decență

DISTRIBUIȚI

137164  – 02062015 –  Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine, într-o declaraţie de presă, că premierul Victor Ponta “a depășit, într-un final, și cele mai indecente și brutale imixtiuni în actul de justiție ale mentorului său, Adrian Năstase”.

Ieri seară, într-un interviu televizat, a reușit să mistifice complet realitatea în ciuda oricăror evidențe și s-a plasat în afara ordinii constituționale, reușind să fie concomitent deputat, prim-ministru, procuror și judecător. “Procurorul” Ponta „știe” că cererea privind măsura preventivă a arestării domnului Șova ar fi o “circotecă politică”; „judecătorul” Ponta “știe” că inculpatul Dragnea ar fi fost condamnat pe nedrept pentru fraudă electorală; „politicianul” și „deputatul Ponta” “știe” că judecătorii care l-au condamnat pe Dragnea ar fi luat decizia sub amenințarea arestării; prim-ministrul” Ponta “știe” că Justiția ar încălca separația puterilor în stat printr-un control ilegal al puterilor executivă și legislativă. Multiplicarea competențelor și identităților domnului Ponta nu e gafă, inconștiență sau inabilitate. Nu există zi în care dl Ponta să nu se substituie judecătorilor și procurorilor, să nu indice Justiției care ar fi soluțiile corecte în marile cazuri de corupție, să nu se pronunțe cu privire la cazuri în curs de judecată, să nu atace cu brutalitate instituțiile judiciare care anchetează sau judecă prietenii politici sau de afaceri ai domnului Ponta. Toate aceste declarații sunt un act deliberat de subminare a puterii judecătorești și reprezintă semnale politice către colegii din propriul partid. Astăzi se discută cazul domnului Șova în Comisia juridică a Senatului. După declarațiile explicite ale lui Ponta de ieri seară, PSD va încerca, din nou, să dribleze legea și deciziile Curții Constituționale pentru a-l proteja pe fostul partener de afaceri al domnului Ponta. Caz în care demisiile domnilor Ponta și Șova ar fi actul normal de decență. E însă o altă calitate care le lipsește”, arată Cătălin Predoiu în declaraţie. – PROMPT MEDIA

foto:facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.