Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Tăriceanu: Trebuie să existe filtre pentru aberaţiile pe care le produc...

Bucureşti: Tăriceanu: Trebuie să existe filtre pentru aberaţiile pe care le produc câteodată procurorii

DISTRIBUIȚI

 137412  – 09062015 – Procurorii produc uneori „aberaţii”, afirmă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu într-un interviu acordat RFI Romania, referindu-se la cazul Ponta. Tăriceanu le-a răspuns celor care critică propunerea sa de înfiinţare a unei comisii de „evaluare a democraţiei”.

„Cred că mai bine ar fi înainte de a face critici, cei care au ceva de spus să spună direct şi să observăm cu toţii că lucrurile nu merg bine, adică în ultima perioadă constatăm, cu exemple din ce în ce mai numeroase, abuzuri şi excese în domeniul justiţiei. Trebuie să corectăm aceste lucruri, pentru că altfel există riscul ca simplii cetăţeni să piardă încrederea în instituţia Justiţiei, în actul de justiţie şi acesta ar fi un lucru extrem de grav”, a spus șeful Senatului.

Întrebat dacă nu există organisme din justiţie care pot corecta aceste „abuzuri şi excese”, Tăriceanu a spus: „Există această posibilitate, fără doar şi poate, dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa. În al doilea rând, cred că trebuie să acceptăm că totuşi rolul principal în aceste probleme de soluţionare legislativă îl are Parlamentul, fără doar şi poate. În al treilea rând, cred că există uneori un conflict de interese, pentru că este foarte greu ca un corp profesional să reuşească întotdeauna foarte bine să se autocenzureze, să se autoregleze în sensul acesta”.

Întrebat cum anume este afectată suveranitatea Parlamentului, acesta a spus: „Am observat cu toţii în ultima vreme decizii succesive ale Curţii Constituţionale, care au venit să amputeze suveranitatea Parlamentului, pentru că aceste decizii au vizat o serie de acte şi de hotărâri ale Parlamentului, care au fost modificate, dincolo de voinţa exprimată de majoritatea membrilor Parlamentului. Am observat în ultima vreme o serie de intruziuni la nivelul declarativ sau chiar mai mult din partea Justiţiei la adresa Parlamentului”.

În opinia lui, în cazul Ponta, „ne situăm în afara regulilor jocului democratic, dacă un Guvern, un prim-ministru ajunge să fie demis de altcineva decât de Parlament(…)”. „Cu toţii trebuie să ne uităm la aberaţiile pe care le produc câteodată procurorii. Nu trebuie totuşi să credem că procurorii sunt o putere infailibilă. Cred că trebuie să existe nişte filtre şi oameni care să aibă curajul să le spună foarte direct: greşiţi!”. Nu e prima dată”, a apreciat Tăriceanu. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.