Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Un nou consilier prezidenţial: Ligia Deca

Bucureşti: Un nou consilier prezidenţial: Ligia Deca

DISTRIBUIȚI

137960 – 30062015  – Președintele Klaus Iohannis a numit-o pe Ligia Deca în funcția de consilier de stat la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, începând cu data de 1 iulie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale

Ligia Deca este cercetător în științe politice la Universitatea din Luxemburg, având ca arie de expertiză procesul de Europenizare, politicile publice în învățământul superior și internaționalizarea educației.

Pe lângă aceasta, este expert al UEFISCDI  – Unitatea Excutivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, pentru care coordonează activități legate de politicile publice privind internaționalizarea educației în cadrul proiectului „Internaționalizare, echitate și management universitar pentru un învățământ superior de calitate (IEMU)”.

În perioada 2008-2010, ea a fost președintele Uniunii Studenților Europeni ( ESU), iar în timpul mandatului său, a fost, de asemenea, reprezentantul ESU în grupul E4, precum și în comitetul director al Forumului European de Asigurare a Calității (EQAF).

Totodată, între anii 2010 – 2012 a fost coordonator al Secretariatului Bologna.

În anul 2008, Ligia Deca a fost coordonatorul proiectului pilot al Coaliției pentru Universități Curate, desfășurat de Societatea Academică din România (SAR). – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.