Acasă Externe Agenda Europeana China: Europarlamentarul Victor Boştinaru sustine parteneriatul economic UE-China

China: Europarlamentarul Victor Boştinaru sustine parteneriatul economic UE-China

DISTRIBUIȚI

137563  – 15062015 –  Eurodeputatul Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă şi membru al Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză, se află în China, în perioada 15-18 iunie.

Delegaţia Grupului S&D va fi condusă de preşedintele social-democraţilor din Parlamentul European, eurodeputatul italian Gianni Pittella.

Pe agenda vizitei sunt incluse discuţii la Misiunea UE în Beijing, participarea la un seminar în cadrul Universităţii Tsinghua şi discuţii cu înalţi oficiali chinezi privind parteneriatul economic UE-China.

De asemenea, eurodeputaţii vor avea întâlniri cu reprezentanţi ai Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură (AIIB), ai Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare (NDRC), reprezentanţi ai Ministerului Comerţului din Republica Populară Chineză şi cu cei ai asociaţiilor de dezvoltare, investiţii şi cooperare Uniunea Europeană – China.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru, obiectivele vizitei Delegaţiei S&D în China vor viza întărirea parteneriatului UE-China pe toate componentele esenţiale: cooperarea internaţională, investiţiile economice şi politicile privind schimbările climatice. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.