Acasă Sud Giurgiu Giurgiu: O femeie şi doi copii, descoperiţi în portbagaj la frontieră

Giurgiu: O femeie şi doi copii, descoperiţi în portbagaj la frontieră

DISTRIBUIȚI

1378604 – 25062015 – Poliţiştii de frontieră de la PTF Giurgiu au descoperit, ascunşi în portbagajul unui autoturism, printre bagaje, trei migranţi – o mamă cu doi copii minori, care intenţionau astfel să intre ilegal în România, ajutaţi de un irakian.

În după amiaza zilei de 24 iunie a. c., la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism Mercedes, un cetăţean irakian, în vârstă de 29 de ani, alături de care mai călătoreau alte trei persoane cu documente de identitate suedeze.

La verificarea autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în portbagaj, acoperite cu bagaje o femeie şi doi copii, cu vârsta de 2 şi, respectiv, 5 ani. Femeia şi copii nu vorbeau nicio limbă de circulaţie internaţională şi nu deţineau documente de identitate, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Şoferul a declarat că a luat femeia şi copii dintr-o parcare din apropierea oraşului bulgăresc Ruse şi urma să le transporte într-o ţară din nordul Europei.

Conform protocolului româno – bulgar, migranţii, şoferul şi autoturismul, precum şi pasagerii, cetăţenii suedezi, au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.