Acasă Sud-Est Buzau Percheziţii în Buzău şi Galaţi la suspecţi de evaziune şi spălare de...

Percheziţii în Buzău şi Galaţi la suspecţi de evaziune şi spălare de bani

DISTRIBUIȚI

137672  – 18062015  – În această dimineață, Poliţişti ai IPJ Buzău și ai IPJ Galați, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice – IGPR, efectuează joi 20 de percheziţii la locuinţele şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale deţinute de persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de  peste 1.500.000 de lei.

Vor fi puse în aplicare 11 mandate de aducere, potrivit unui comunicat al IGPR.

În fapt, în perioada 2010 – 2014, 11 persoane, având calitatea de reprezentanţi legali (asociaţi, administrator, împuterniciţi) a 5 societăţi comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos.

În activitatea infracțională ar fi fost angrenate mai multe societăţi comerciale controlate de către persoanele bănuite, în mod direct sau prin persoane interpuse.

Cei în cauză ar fi dispus înregistrarea, în contabilitatea firmelor controlate, a mai multor facturi fiscale, emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii și cereale), în valoare totală de 4.751.933 de lei, având drept consecinţă sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, nu ar fi evidenţiat venituri în valoare de 945.741 de lei, prin aceasta sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit şi a TVA.

Prin aceste operaţiuni fictive ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu peste 1.500.000 de lei.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin efectuarea mai multor operaţiuni și tranzacţii financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate cu ajutorul cardurilor bancare.

Astfel, prin această metodă ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei a banilor, cunoscându-se faptul că proveneau din săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.

Perchezițiile se desfășoară într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.