Acasă Externe Peste 100 exerciţii NATO în România anul acesta

Peste 100 exerciţii NATO în România anul acesta

DISTRIBUIȚI

137862 – 25062015 – NATO organizează peste 100 de exerciţii în România, de-a lungul anului 2015, a anunţat ministrul român al Apărării, Mircea Duşa. Cel mai important dintre ele, Trident Joust, se derulează chiar în aceste zile în poligonul Cincu, unde a fost redislocat Comandamentul NATO de la Napoli.

Ministrul Mircea Duşa a făcut aceste precizări după participarea la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles.

Reuniunea a fost dedicată analizării planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei, în condiţiile schimbării semnificative a mediului de securitate.

“Progresele realizate în revizuirea şi optimizarea Forţei de Răspuns a NATO reprezintă o formulă care va răspunde mult mai bine actualelor ameninţări”, consideră ministrul Mircea Duşa.

Mircea Duşa consideră însă că eforturile conducerii NATO trebuie corelate cu cele ale fiecărui stat membru, prin creşterea cheltuielilor pentru apărare, de acest lucru depinzând credibilitatea Alianţei.

“România este ferm angajată în această direcţie”, a subliniat Mircea Duşa. – PROMPT MEDIA

foto:mapn.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.