Acasă Vest Timis Timiş: Cadru didactic, reţinut după ce a fost prins cu mită de...

Timiş: Cadru didactic, reţinut după ce a fost prins cu mită de la studenţi

DISTRIBUIȚI

 137913 – 26062015 – Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiș,  sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul tehnic al Serviciului Operații – Biroul 2 și Serviciului Român de Informaţii, au organizat prinderea în flagrant a unui cadru didactic de la o instituţie de învăţământ superior din Timişoara. Prinderea în flagrant a fost organizată în baza denunțurilor formulate de trei studenți din cadrul acelei instituţii de învăţământ superior. Denunțătorii sesizaseră că acel cadru didactic pretinde de la studenți sume cuprinse între 100 și 150 euro pentru promovarea examenelor, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

După ce denunțătorii în cauză au ieșit din biroul cadrului didactic, care a solicitat și a primit 300 lei de la fiecare, ofițerii anticorupție împreună cu procurorul au intervenit, constatând că persoana în cauză mai deținea, pe lângă sumele de bani marcate anterior și unele înscrisuri cu numele unor studenți și mai multe sume de bani în lei, în total 1.900 lei. Cadrul didactic a recunoscut că a mai solicitat și primit de la mai mulți studenți diferite sume de bani pentru a le acorda o notă de promovare la examen.

            Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale, cadrul didactic având calitate de suspect de luare de mită în formă continuată. El a fost reținut de procuror pentru 24 ore și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța competentă pentru luarea unei măsuri preventive, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.