Acasă Sud-Est Tulcea Tulcea: Trimişi în judecată pentru mită la APIA Tulcea

Tulcea: Trimişi în judecată pentru mită la APIA Tulcea

DISTRIBUIȚI

137487  – 11062015 –  Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a Cristinei Gherghişan, director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Tulcea, la data faptelor, aflată în present în arest la domiciliu, pentru trei infracțiuni de luare de mită.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, Traian Grigore, Mariana Rece şi Toader Sandu, administratori și asociați ai mai multor societăți comerciale, la data faptelor, pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în ziua de 24 septembrie 2014, Cristina Gherghișan, în calitate de director adjunct al APIA Tulcea, a primit, în mod direct, pentru sine, 5.000 lei de la Traian Grigore, în legătură cu neîndeplinirea și îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu. La data de 20 noiembrie 2014, Gherghișan a primit tot de la Grigore un plic ce conținea o sumă de bani.

În ziua de 23 octombrie 2014, Gherghișan, în calitate de director adjunct al APIA Tulcea, a primit de la Mariana Rece, în mod direct, pentru sine, mai multe bunuri și a acceptat remiterea ulterioară a altora, în legătură cu îndeplinirea de acte care intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

În ziua de 13 noiembrie 2014, Gherghișan Cristina, în aceeași calitate, a primit, în mod direct, pentru sine, un smartphone, de la Toader Sandu, în legătură cu îndeplinirea de acte ce intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Concret, Gherghișan a acționat astfel încât firmele administrate de ceilalți inculpați să beneficieze de autorizările/avizele necesare din partea APIA Tulcea, pentru obținerea de subvenții privind suprafețele de teren agricole administrate de aceste societăți.

Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deținut în coproprietate de Gherghișan.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate de procurori. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.