Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ajutor de urgenţă pentru 148 de familii și persoane singure

Bucureşti: Ajutor de urgenţă pentru 148 de familii și persoane singure

DISTRIBUIȚI

 138018 – 01072015  – La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 498.900 lei pentru sprijinirea unui număr de 148 de familii și persoane singure.

Între beneficiarii ajutorului se regăsesc 120 de familii și persoane din 21 de județe ale țării și municipiul București, care se confruntă cu situații deosebite din cauza stării de sănătate sau a altor cauze care pot duce la excluziune socială, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De asemenea, vor beneficia de ajutor 20 familii afectate de incendii (din județele Bacău, Botoșani, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava și Vrancea), precum și 8 familii afectate de calamități naturale și alunecări de teren (din județele Buzău, Gorj, Vâlcea și Vrancea).

Ajutoarele de urgență au fost acordate după efectuarea unor anchete sociale realizate de  agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv cea a municipiului București, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.