Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ana Birchall: Viitorul Greciei este în Uniunea Europeană

Bucureşti: Ana Birchall: Viitorul Greciei este în Uniunea Europeană

DISTRIBUIȚI

 138128 – 06072015  – Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a declarat, în contextul evoluţiilor din Grecia, că Uniunea Europeană trebuie să rezolve prin dialog impasul actual.

            “Referendumul din Grecia ne-a demonstrat că este nevoie mai mult decât oricând de dialog şi de responsabilitate, astfel încât să fie identificate cât mai grabnic soluţii la criza elenă, în interiorul Uniunii Europene. Viitorul Greciei este în Uniunea Europeană, nu în afara ei!”, a arătat deputatul PSD.

            Ana Birchall a analizat contextul generat de referendumul din Grecia şi a ţinut să atragă atenţia asupra efectelor. “Cred, însă, că pieţele financiare nu au fost luate prin surprindere. Efecte economice vor exista, dar ele vor fi temperate, în niciun caz devastatoare, pentru că situaţia complicată a Greciei era binecunoscută. Aşadar, pieţele financiare internaţionale nu pot spune că sunt luate prin surprindere, asigurându-și din timp măsuri de precauţie pentru a atenua şocul. Totuşi, există un risc politic major care poate fi amplificat la nivelul Uniunii Europene şi care poate induce un grad alarmant de neîncredere dacă şi în alte state va fi preluat modelul politicianist pe care ni l-a oferit guvernul de la Atena. Din păcate, riscul este acela că modelul grecesc se poate propaga şi în alte ţări UE, unde partidele extremiste pot profita de acest moment pentru a-şi radicaliza discursul anti-european”, a subliniat deputatul social-democrat.

            În final, Ana Birchall şi-a exprimat speranţa că ţările UE vor identifica un set de măsuri prin care Grecia să rămână în Uniune. “Sper că statele membre vor face front comun pentru a găsi o soluţie viabilă şi echilibrată la actuala situaţie din Grecia, care să contribuie la consolidarea Uniunii Europene, şi nu la alimentarea altor tensiuni”, a menţionat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.