Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Gorghiu își face griji pentru PSD

Bucureşti: Gorghiu își face griji pentru PSD

DISTRIBUIȚI

138088 – 03072015  – Premierul Victor Ponta pune presiune pe PSD prin faptul că nu demisionează din funcție în contextul actualei crize politice provocată prin începerea urmării sale penale de către procurorii DNA, susţine co-președintele PNL Alina Gorghiu.    Gorghiu a afirmat că o primă soluție pentru ieșirea din criza actuală politică este organizarea de alegeri anticipate, iar cea de-a doua demisia premierului Victor Ponta.

„Nu am să spun despre Victor Ponta că este vinovat sau nu. Nu este treaba mea să apreciez. Îmi doresc pentru Victor Ponta să fie nevinovat, să poată la un moment dat dovedi că este nevinovat. (…) Dacă mâine începe urmărirea penală împotriva mea voi pleca din PNL și fac un pas lateral. Dar am să fac asta nu pentru că mă consider vinovată și că nu aș crede că pot să-mi demonstrez nevinovăția, ci pentru că eu cred că presiunea ar fi nedreaptă pentru PNL. (…) Ponta pune presiune pe PSD”, a spus Alina Gorghiu, la Antena 3, subliniind că la un prim-ministru credibilitatea înseamnă aproape tot.

”(Victor Ponta) Este laș când își obligă parlamentarii să stea în bancă sau când îi obligă să iasă din sală pentru că îi este frică de modul în care vor vota. Mi se pare o lipsă de loialitate față de partidul pe care îl conduci. (…) PSD este într-o stare nefericită”, a ţinut să adauge co-preşedintele PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.