Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Orchestra Română de Tineret cucerește Italia, Germania, Franța şi Austria

București: Orchestra Română de Tineret cucerește Italia, Germania, Franța şi Austria

DISTRIBUIȚI

138295 – 13072015  – Orchestra Română de Tineret va participa la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie-28 octombrie.  Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

            Primul concert al acestui turneu a avut loc pe data de 15 fe­bruarie 2015, la Ateneul Român din București, când orchestra a cântat, în premieră, alături de Orchestra de Tineret a Republicii Moldova.

            Orchestra Română de Tineret este formată din 100 de tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, și este dirijată de Cristian Mandeal. Ansamblul a susținut concerte extraordinare în cadrul Festivalului „George Enescu“ (edițiile 2011 și 2013) și va deschide ediția din 2015, în cel mai prestigios ciclu de concerte „Mari orchestre ale lumii“.

În anul 2008, violoncelistul Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, şi dirijorul Cristian Mandeal au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România. Proiectul “Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

            În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.