138641 – 24072015 –Preşedintele Klaus Iohannis se va afla în perioada 25 – 26 iulie a. c. la Salzburg, unde va avea o întâlnire de lucru cu președintele Austriei, Heinz Fischer, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Pe agenda discuțiilor dintre cei doi preşedinţi se află evoluția relaţiilor bilaterale, precum şi teme de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională.
Președintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, vor participa la deschiderea oficială a Festivalului de la Salzburg, în calitate de invitaţi de onoare ai preşedintelui Austriei, Heinz Fischer, şi ai soţiei acestuia, Margit Fischer. – PROMPT MEDIA