Acasă Nord-Est Iasi Iași: Gheorghe Nichita mai vrea o dată

Iași: Gheorghe Nichita mai vrea o dată

DISTRIBUIȚI

 138182 – 08072015  – Edilul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, își pregăteşte revenirea în fotoliul de primar. Anunţul l-a făcut la o şedinţă a organizaţiei locale a PSD. Dacă social-democraţii nu îl vor susţine, Nichita este decis să meargă pe liste ca independent.

            ”Deocamdată am interdicţia asta. Asta nu înseamnă că avocaţii nu-şi fac treaba”, a declarat Gheorghe Nichita după şedinţa de trei ore a social-democraţilor de la Iaşi. Chiar dacă îşi pregăteşte revenirea pe fotoliul de primar, edilul suspendat a spus că nu şi-a revocat autosuspendarea din partid.

            ”Nu, n-am renunţat şi din cauza asta, pentru că nu vreau sa duc situaţia asta. Când lucrurile vor fi mult mai clare, şi mă refer la suspendarea mea, o să vedem. Este timp pentru toate”, a spus Nichita, citat de B1.ro

            Gheorghe Nichita este cercetat în arest la domiciliu, fiind acuzat de DNA că a folosit Poliția Locală din Iași pentru a o supraveghea pe iubita lui, Adina Samson.

Potrivit procurorilor, Nichita este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

            Procurorii susțin că Gheorghe Nichita le cerea șefilor din Poliția Locală Iași să pună funcționarii din subordine să-i supravegheze iubita, Adina Samson, care avea montat inclusiv un sistem de urmărire GPS pe autoturism. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.