Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Din nou licitație pentru nodul rutier de la Moara Vlăsiei

Ilfov: Din nou licitație pentru nodul rutier de la Moara Vlăsiei

DISTRIBUIȚI

138591 – 23072015 –  Cinci asocieri de constructori au depus ofertele finale pentru construcția celor trei kilometri din autostrada Bucuresti – Ploiesți care intra în Capitală prin zona Petricani. La pachet cu ultimii kilometri ai autostrăzii vor fi finalizate și nodurile rutiere de la Moara Vlăsiei și de la Șoseaua de Centură. Valoarea estimată de Compania de Autostrăzi pentru contract era de 173 milioane de lei, dar cea mai mică ofertă primită la licitație este de 88 milioane de lei, adică aproape jumătate din estimare.

Ofertele în ordinea valorii lor (în paranteză este calculat cât este procentual oferta față de valoarea estimată de CNADNR la licitație – 173 milioane de lei):

  1. Asocierea Serenissima Construzioni – Luca Way SRL – 87,8 mil lei (51%)
  2. Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98 – 129,2 mil. lei (75%)
  3. Asocierea Secol – Acciona Ingenieria – 157,3 mil lei (91%)
  4. Impresa Pizzarotti – 163,3 mil. lei (94%)
  5. Asocierea Max Boegl – Delta ACM – 166,3 mil lei (96%).

Proiectarea și execuția finală a primilor 3,3 km din Autostrada București – Ploiești, din zona Petricani până la Șoseaua Popasului, la pachet cu finalizarea lucraăilor la nodurile rutiere Centura București (km 6+500) și Moara Vlăsiei (km 19+500) a fost scoasă la licitație la 15 mai, la trei luni de la rezilierea contractului inițial cu italienii de la Impresa Pizzarotti.

Valoarea estimată a contractului este de 173 de milioane de lei (38,9 mil. euro) cu o durată pentru execuție de 18 luni. Sectorul de autostradă respectiv este unul cu câte trei benzi pe sens și prevede și realizarea a două poduri – unul peste strada Popasului și altul peste calea ferată București – Constanța. Pe lângă finalizarea celor două mari noduri incluse în contract proiectul vizează și amenajarea unor noduri rutiere la strada Popasului și în zona Gherghiței – Petricani.

Decizia de relicitare a proiectului vine după ce în perioada februarie – martie CNADNR a făcut recepția lucrărilor pentru tronsonul cuprins între km 3,32 și 7,4, iar p1entru prima bucată a reziliat contractul cu compania italiană Impresa Pizzarotti. Asta pentru că vechiul contract, după opt ani de lucrări, și costuri umflate cu peste 30%, bucata de 19 km dintre București și Moara Vlăsiei nu a fost finalizată. Ba mai mult, constructorul a dat în judecată statul și, în primă instanță, a primit despăgubiri de circa 8,6 milioane de euro. Toate acestea la un contract care valora inițial, potrivit Hotnews, 117 milioane de euro, dar care a fost modificat de mai multe ori, iar valoarea a fost majorată prin acte adiționale cu peste 30%, ajungându-se la circa 153 de milioane de euro pentru 15 km de autostradă nefinalizați în totalitate. –   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.