Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Premierul Ponta merge joi la Chişinău

Bucureşti: Premierul Ponta merge joi la Chişinău

DISTRIBUIȚI

 139306 – 24082015 –  Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la plecarea de la sediul PSD, că nu va participa, joi, la noile discuţii privind Codul Fiscal, întrucât se va afla la Chişinău, unde se va întâlni cu omologul său moldovean, Valeriu Streleţ. Informaţia este confirmată şi de premierul moldovean, Valeriu Streleţ, care a scris pe pagina sa de socializare că joi, 27 august, îl aşteaptă pe Victor Ponta, anunţă Mediafax.ro.

            „Pe 27 august îl aştept pe prim-ministrul Victor Ponta la Chişinău, zi în care Republica Moldova va sărbători 24 de ani de la proclamarea Independenţei”, a scris Streleţ, pe Facebook.

            Potrivit unui comunicat de presă al guvernului moldovean, publicat pe aceeaşi pagină de Facebook, oficialul român va fi însoțit de o delegație formată din miniștri și consilieri de stat. „Vizita delegației române va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt și va continua la Complexul Memorial ,,Maica îndurerată”. Ulterior, prim-miniștrii Valeriu Streleț și Victor Ponta vor avea o întrevedere tête-à-tête, după care delegațiile se vor întruni într-un format lărgit”, se mai menţionează în comunicat.  Cei doi Șefi de Executiv vor susține o conferință de presă comună, la Guvern. – PROMPT MEDIA

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.