Acasă Social Aparare Bucureşti: Val de atacuri cibernetice asupra instituţiilor statului

Bucureşti: Val de atacuri cibernetice asupra instituţiilor statului

DISTRIBUIȚI

 – 139087 – 14082016 – Aproximativ 38.000 de atacuri cibernetice au fost înregistrate, miercuri și joi, asupra unor instituții guvernamentale și private. SRI are în atenţie şi riscul potenţial ca sistemul bancar din România să fie ţinta unor atacuri cibernetice derulate prin intermediul aplicaţiei Tinba v3, scrie Euractiv.

ciber_securityRomânia reprezintă o ţintă a atacurilor cibernetice din partea entităţilor ostile, atât actori statali, cât şi nonstatali, fapt confirmat de „miile de alerte zilnice” recepţionate. „În intervalul 12-13 august anul curent, au fost înregistrate aproximativ 38.000 de astfel de alerte. Alerte care au fost materializate în urma recepţionării unor mesaje e-mail cu ataşamente maliţioase de tip ransomeware, ceea ce înseamnă criptare de date şi solicitare de recompensă. Vorbim atât despre instituţii private cât şi de instituţii guvernamentale”, a declarat pentru Digi24 purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

SRI investighează atacurile cibernetice ce vizează infrastructurile cibernetice de interes naţional şi furnizează beneficiarilor legali informaţii necesare prevenirii, stopării şi limitării consecinţelor unor astfel de atacuri.

De asemenea, SRI are în atenţie şi riscul potenţial ca sistemul bancar din România să fie ţinta unor atacuri cibernetice derulate prin intermediul aplicaţiei Tinba v3.

„SRI are în atenţie şi riscul potenţial ca sistemul bancar din România să fie ţinta unor atacuri cibernetice derulate prin intermediul aplicaţiei menţionate, cunoscută sub denumirea de Tinba v3. Este o aplicaţie maliţioasă, activă din 2012, care vizează în special clienţii băncilor. Versiunea acesta este prima din generaţia din Tinba care este adaptată pieţei bancare româneşti. Din investigaţiile noastre, până în prezent nu s-a confirmat existenţa unor victime în ţara noastră”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Sava, adăugând că această aplicaţie se afla în atenţia Serviciului încă de la data apariţiei.

Cercetătorii IBM Security X-Force au analizat o nouă variantă a troianului Tinba v3, un soft de spionaj cibernetic, care este, potrivit datelor companiei americane, prima de acest fel dedicată băncilor din România, potrivit unei postări de pe blogul securityintelligence semnate de Limor Kessem, expert IBM.

Noul program are potenţialul de a deveni cel mai prolific troian care atacă bănci în România, detronând Dridex, responsabil de peste 80% din atacurile din acest an, a avertizat specialistul.

„Precedentele versiuni ale acestui program malware au atacat o serie de ţări europene, dar România nu a fost printre ele şi este rareori o ţintă importantă”, a scris expertul IBM.

Având în vedere că Tinba v3 este proiectat să strângă cantităţi mari de informaţii personale precum şi coduri de autentificare în timpul sesiunilor de utilizare a serviciilor bancare prin internet, IBM Security recomandă băncilor să-şi atenţioneze clienţii despre această ameninţare şi să actualizeze secţiunile site-urilor de informare în privinţa securităţii utilizării online a serviciilor bancare.

Totodată, băncile din România ar trebui să ceară clienţilor să raporteze email-urile suspecte. Instituţiile financiare ar trebui, de asemenea, să lucreze îndeaproape cu furnizorul de servicii antifraudă pentru a reduce riscurile cât mai mult posibil. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.