Acasă Cultura/Media Iași: Doliu în lumea academică. A murit inventatorul cu cele mai multe...

Iași: Doliu în lumea academică. A murit inventatorul cu cele mai multe medalii de aur din lume

DISTRIBUIȚI

– 138960 – 07082015 – A murit Vitalie Belousov, unul dintre cei mai importanți și mai cunoscuți inventatori români, inventatorul cu cele mai multe medalii de aur din lume – 71 de medalii de aur, 7 ordine europene și de stat și 9 titluri internaționale. Vitalie Belousov a fost unul dintre cei mai respectaţi membri ai comunităţii academice din Iaşi, fost rector al Institutului Politehnic.

Născut în Bălți, Rep. Moldova, Vitalie Belousov a urmat studiile primare, elementare și liceale la Bălți, Tg. Jiu, Odorhei și Roman și s-a remarcat încă de mic, obținând șapte locuri I în cei 12 ani de studii, inclusiv la Școala cu predare în limba rusă din timpul ocupației Basarabiei (1940 – 1941). În perioada în care se pregătea pentru examenul de admitere la facultate, viitorul profesor studia suplimentar față de manualele unice și folosea în pregătirea sa și manuale universitare de mecanică, analiză matematică și algebră.

În timp ce Vitalie Belousov urma cursurile Facultății de Mecanică a Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, secția Mașini-Unelte, în perioada 1949 – 1953, ca model i-au servit profesori precum Octav Maier, Dimitrie Mangeron, Victor Bausic, Cristian Linde și Constantin Picoș. De la 1 martie 1954, a fost repartizat de Comisia Guvernamentală direct în învățământul superior la Institutul Politehnic din Iași.

Până în 1972 a parcurs toate treptele universitare, servind ulterior și ca decan al Facultății de Mecanică, ca șef de catedră, iar în perioada 1990 – 1996 ca rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

A publicat peste 350 de lucrări, 25 de tratate și monografii în Creație Tehnică și Performantică. Este de asemenea creatorul Școlii de Inventică din Iași (1967), Fondator și Director General în perioada 1991 – 2002 al Institutului Național de Inventică și Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice de Stat din Chișinău, Universității „Alecu Russo” din Bălți, Universității Tehnice de Stat din Vinnița, Ucraina. Nu în ultimul rând, a fost un inventator de elită, cu peste 120 de invenții (8 brevete obținute în SUA, RFG, Franța, Elveția și Italia), distinse cu medalii de aur și premii la Saloanele Mondiale și Internaționale ale Invențiilor de la Bruxelles, Geneva, Viena, Pittsburg, Barcelona, Casablanca, Sofia, Varna, Novi-Sad, Budapesta, Chișinău, Sevastopol și Iași.

Primele invenţii ca profesionist le-a făcut la fabrica Nicolina din Iaşi, iar cei mai mulţi dintre studenţii cu care a lucrat au obţinut titlul de inventator. De numele lui Vitalie Belousov se leagă şcoala de scule aşchietoare şi şcoala de inventică.

A fost liderul inventatorilor în domeniul prelucrărilor mecanice şi al dispozitivelor. A fost pasionat de mai multe domenii şi direcţii de cercetare ştiinţifică, printre care: concepţia şi prelucrarea sculelor aşchietoare, tehnologii performante de ascuţire, concepţia şi construcţia de freze Romascon, bazele şi logica creaţiei tehnice.

Profesorul Vitalie Belousov a fost distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, Ordinele Europene „Meritul European” și „Curtoazia Europeană”, Meritul Inventiv Belgian în grad de Cavaler, Ofițer și Comandor, Meritul Inventiv Belgo-Spaniol în grad de Ofițer și Ordinul „Gogu Constantinescu” în grad de Comandor și Mare Ofițer.

S-a stins din viață zilele trecute, la vârsta de 85 de ani. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.