Acasă Sud Prahova Prahova: Trimisă în judecată pentru emiterea a peste 3.000 de certificate de...

Prahova: Trimisă în judecată pentru emiterea a peste 3.000 de certificate de handicap

DISTRIBUIȚI

139186 – 19082015 – O fostă asistentă socială a fost trimisă în judecată de DNA, fiind acuzată de luare de mită și abuz în serviciu, după ce procurorii au anchetat modul în care aceasta a acordat, ilegal, grade de invaliditate pentru peste 3.000 de persoane. În parioada 1993-2007, Maria Băleanu, fost asistent social principal la Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Moreni (Dâmbovița), a emis certificate de handicap prin falsificarea deciziilor asupra capacității de muncă, plăsmuire sau efectuarea de mențiuni nereale în conținutul acestora. De asemenea, unele decizii au fost emise în absența celor care solicitau respectivele documente, astfel încât nu puteau fi examinați de medic ori în lipsa documentelor medicale care să susțină diagnosticul stabilit. În aceeași perioadă, fosta asistentă nu a comunicat Casei Județene de Pensii Dâmbovița lista persoanelor care nu s-au prezentat la revizuirea anuală.

Pentru acest sprijin, Maria Băleanu a cerut și primit, de-a lungul timpului, de la 106 persoane, peste 40.000 de lei, sumă pe care DNA urmează să o confiște.

Prejudiciul prin plata pensiilor de invaliditate este estimat la peste 50 milioane lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de confiscare a sumei de 41.762 lei primită de inculpată cu titlu de mită și de desființare a înscrisurilor falsificate.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.