Acasă Sud-Est Constanta București: Fără tatuaje la școală

București: Fără tatuaje la școală

DISTRIBUIȚI

139945 – 21092015  – Senatorul Christian Gigi Chiru i-a trimis lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Științifice, o adresă privind completarea articolului 139 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP), cu un paragraf referitor la expunerea ostentativă a tatuajelor, piercingurilor şi bijuteriilor cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi a vestimentaţiei care excede limitele decenţei şi ale respectului faţă de şcoală.

Parlamentarul consideră ca fiind de bun augur că prin OMEN nr. 5.115/ 15.12.2014, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, publicat în M. Of. nr. 23 şi 23 bis/ 13.01.2015, s-a reglementat o serie de proceduri referitoare atât la buna organizare şi desfăşurare a activităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar, cât şi la statutul personalului din şcoli, al beneficiarilor direcţi ai educaţiei şi al partenerilor educaţionali.

”În ceea ce priveşte drepturile, obligaţiile, responsabilităţile şi sancţiunile adresate beneficiarilor direcţi ai educaţiei, considerăm benefică precizarea acestora şi clarificarea normelor de conduită. Realitatea din şcolile româneşti obligă la luarea unor măsuri de această natură, în sensul protejării drepturilor beneficiarilor direcţi, dar şi al moralităţii, decenţei şi respectului faţă de propria persoană, de persoana celorlalţi şi, implicit, faţă de şcoală în general. Într-o societate accentuat globalizată şi inundată informaţional, şcoala prietenoasă încurajează incluziunea socială, apropierea culturală şi cultivarea spiritului civic, promovând libertatea ca formă a respectului faţă de semeni. O astfel de şcoală cultivă valorile sociale, etice, estetice şi educaţionale cu asumarea conştiinţei că elevul este oglinda profesorului şi viceversa iar şcoala este reflexia societăţii”, se precizează în documentul trimis de senatorul Chiru ministrului Cîmpeanu.

Dincolo de aceste aspecte, parlamentarul a precizat că elevii mai mari, ca şi profesorii sau membrii familiilor pot reprezenta modele pentru tinerii aflaţi încă în procesul de educaţie şi formare. Şcoala nu trebuie să condiţioneze sau să limiteze în mod exagerat accesul la educaţie sau libera exprimare a elevilor, dar trebuie să traseze clar şi cu fermitate regulile şi principiile bunei conduite, să formeze elevii în sensul respectului faţă de lumea şcolii, al decenţei şi al asumării responsabilităţilor. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.