Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Guvernele României și Statelor Unite ale Americii vor semna un Acord...

București: Guvernele României și Statelor Unite ale Americii vor semna un Acord pentru intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave

DISTRIBUIȚI

 139695 – 10092015  – Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave. Documentul va fi parafat, din partea Guvernului României, de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.

Prin încheierea acestui Acord, România îndeplinește încă un criteriu tehnic avut în vedere de exigențele Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA.

Acordul între Guvernul României și Guvernul SUA va reglementa, pe baze juridice, cooperarea și prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor grave, a infracțiunilor de terorism și asigurarea schimbului de informații între autoritățile cu atribuții în acest domeniu din cele două țări. Potrivit documentelui, cele două părți vor asigura disponibilitatea datelor de referință pentru sistemele naționale automatizate de identificare a amprentelor, create în vederea prevenirii și cercetării infracțiunilor. Fiecare parte va autoriza punctele naționale de contact ale celeilalte părți să aibă acces la datele de referință în fișierele lor de date ADN, în vederea cercetării infracțiunilor grave.

Domeniul de aplicare al Acordului cuprinde fapte ce constituie o infracțiune pasibilă, potrivit legislațiilor naționale ale României și SUA, de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este mai mare de un an sau o pedeapsă mai gravă.

Încheierea acestui Acord este în concordanță cu obligațiile juridice, angajamentele internaționale asumate de România, precum și cu legislația națională. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.