Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul de Externe, la inaugurarea Festivalului Ambasadelor

București: Ministrul de Externe, la inaugurarea Festivalului Ambasadelor

DISTRIBUIȚI

139523 – 02092015 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat marți, 1 septembrie 2015, de Ziua Diplomației Române, la festivitatea de inaugurare a primei ediții a Festivalului Ambasadelor, care a avut loc la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Desfășurat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, Festivalul Ambasadelor este un eveniment inedit în peisajul cultural românesc, constând într-o serie de proiecte menite să  promoveze, sub sloganul „Open your culture”, diversitatea culturală a țărilor reprezentate prin misiuni diplomatice la Bucureşti.

Festivitatea de inaugurare, desfăşurată în contextul simbolic al Zilei Diplomaţiei Române, a debutat cu mesajul ministrului afacerilor externe, care a subliniat potenţialul Capitalei României, precum şi contribuţia unor astfel de iniţiative de diplomaţie publică şi culturală la dialogul între culturi, între generaţii, între mediul diplomatic şi societatea civilă.

„Ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române este una deosebită nu numai prin consistenţa programului, a temelor abordate, a invitaţilor străini, dar şi prin faptul că prima zi a acestei manifestări tradiţionale – Ziua Diplomaţiei Române, sărbătorită la 1 septembrie – dă startul, în mod simbolic, unui eveniment care se desfășoară în premieră în peisajul cultural al Capitalei – Festivalul Ambasadelor”, a declarat șeful diplomației române.

Ministrul Bogdan Aurescu și-a exprimat satisfacția că Festivalul Ambasadelor străine se desfășoară în acelaşi timp cu Reuniunea Anuală a Diplomației Române. “Am răspuns cu deschidere iniţiativei organizatorilor Festivalului Ambasadelor, Asociaţiei ESCU, întrucât, din activitatea noastră curentă, din relaţionarea specifică cu mediul diplomatic, am fost convinşi că misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, colegii noştri, diplomaţii străini, ni se vor alătura la acest moment  important al instituţiei noastre – diplomaţia şi vor aduce, prin participarea cu ceea ce este specific fiecărei culturi reprezentate, un omagiu simbolic capitalei care îi găzduieşte.”, a evidențiat ministrul de externe.

„Cu acest prilej, urez tuturor colegilor din Ministerul Afacerilor Externe – din Centrală și de la misiuni – La mulți ani de Ziua Diplomației Române, ziua în care sunt recunoscute responsabilitatea şi meritul celor care reprezintă peste hotare interesele naționale ale României, ale celor care își desfășoară activitatea sub deviza Semper fidelis patriae”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

Festivitatea a continuat cu spectacolul de muzică și teatru „Sarea Pământului”, susţinut de rapsodul popular  Grigore Leşe şi coregrafa Liliana Iorgulescu, o conjugare inedită a muzicii arhaice cu formele dansului contemporan.

Festivalul Ambasadelor va continua până pe 5 septembrie 2015, după un program variat, la care participă peste 50 de ambasade, institute culturale și organizații internaționale, reprezentând şase continente.

Prima ediție a Festivalului Ambasadelor, având ca temă „Open your Culture”, se desfășoară în perioada 1 – 5 septembrie în 4 puncte din Capitală (Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca), cu participarea a 50 de ambasade străine, institute culturale şi organizaţii internaţionale, care propun activități culturale și artistice  (fotografie, proiecții de filme, pictură, instalații, sculptură), demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.