Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Deputatul Ioan Tămâian: ”Nimeni nu mai poate avea încredere în PSD şi...

Deputatul Ioan Tămâian: ”Nimeni nu mai poate avea încredere în PSD şi în liderii acestui partid”

DISTRIBUIȚI

139501 – 01092015 – Actualul preşedinte al PSD, domnul Liviu Dragnea, a ieşit în public şi a propus ”un armistiţiu politic pe termen lung”, un ”pact politic al tututor forţelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă şi strategică a acestei ţări pentru următorii 20 – 30 de ani”. Domnul Dragnea vine şi cu un argument: „o guvernare construieşte ceva, mai mult sau mai puţin, vine următoarea guvernare şi dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte”.

Îmi este greu să calific această propunere a liderului social-democrat, spune deputatul lidberal Ioan Tămâian. ”Dacă ea a fost făcută pentru uz intern, de partid, aş putea spune că face parte din strategia domnului Dragnea de a-şi consolida poziţia în PSD. Dar nu cred că propunerea în acest scop, ci face parte dintr-o strategie prin care PSD încearcă să-şi salveze viitorul, unul sumbru, dacă ţinem cont de modul în care a fost condusă România în ultimii ani. Este şi motivul pentru care PSD propune acest pact pe ultima sută de metri a guvernării. Liviu Dragnea, ceilalţi lideri social-democraţi ştiu foarte bine că după ce vor pleca de la Palatul Victoria, PSD va aluneca vertiginos pe tobogan şi nu îşi va mai putea reveni într-un viitor apropiat. Este şi motivul pentru care se propune acest pact pentru o perioadă de 20 – 30 de ani. PSD şi liderii acestui partid încearcă să scape de răspundere pentru ceea ce au făcut în ultimii ani. PSD şi liderii acestui partid au intenţia de a-şi păstra politrucii în funcţiile administrative în care au fost plasaţi, intenţionează să menţină legislaţia defectuoasă pe care au promovat-o în ultimii ani, intenţionează să menţină sistemul clientelar instaurat. De ce nu au făcut liderii PSD această propunere în decembrie 2012, când sub generoasa cupolă numită USL, Guvernul Ponta avea o majoritate de 70% în Parlament? Răspunsul la această întrebare este unul singur. Pentru că imediat, chiar din primele luni ale anului 2013, a început războiul împotriva PNL pentru ca acest partid să aibă o viaţă imposibilă la guvernare şi pentru a-i forţa pe liberali să plece de la Palatul Victoria. Totul pentru a-i deschide lui Victor Ponta cale spre Preşedinţia României. Cine mai poate avea astăzi încredere în PSD şi în liderii acestui partid, indiferent că este vorba de Victor Ponta sau Liviu Dragnea? Cine mai poate avea încredere într-un partid care nu doar atunci când a venit la guvernare a dărâmat tot ce s-a construit anterior, dar a dărâmat tot ce au construit şi foştii parteneri de guvernare?”, întreabă Tămian. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.