139545 – 02092015 – Marian Dumitru, zis „Mexicanu”, este acuzat de procurorii sectorului 1 din București de viol, lipsire de libertate şi tâlhărie calificată, iar dosarul lui a fost trimis în judecată din stare de arest preventiv.
În seara zilei de 5 august, Marian Dumitru a sechestrat-o, acasă le el, dar şi pe durata deplasării către două bancomate aflate în Sectorul 1 din Bucureşti, pe S.E.D., amenințând-o cu un briceag şi cu o machetă de pistol. Tot prin ameninţare, ”Mexicanu” și-a obligat victima să întreţină raporturi sexuale împotriva voinţei ei.
”Ulterior, prin ameninţare cu acte de violenţă, inculpatul i-a sustras persoanei vătămate suma de 3200 lei şi mai multe bijuterii din aur şi a determinat-o să se deplaseze împreună la două bancomate din oraş pentru a-i remite şi alte sume de bani ce urmau a fi retrase de persoana vătămată de pe cadrul personal, moment în care victima reuşit să alerteze organele de poliţie”,, se arată într-un comunicat primit la redacție.
O altă acuzație care i se aduce lui Marian ”Mexicanu” vizează tâlhărirea unei persoane căreia, în data de 30 iulie, în jurul orelor 01.15, prin ameninţare cu violenţă, i-a sustras din geantă 350 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. – PROMPT MEDIA
foto:click.ro