Acasă Sport Mihai Nistor, o speranță a boxului românesc pentru Olimpiada din 2016

Mihai Nistor, o speranță a boxului românesc pentru Olimpiada din 2016

DISTRIBUIȚI

MIhai Nistor140009 – 23092015 – Mihai Nistor a devenit primul boxer din România care câștigă titlul de campion mondial AIBA Pro Boxing, după ce l-a învins prin KO tehnic pe Erik Pfeifer într-un meci la categoria supergrea (+91 kg).

În main event-ul galei din Hamburg, Nistor l-a întâlnit pe deținătorul centurii, germanul Erik Pfeifer, în fața căruia pierduse un meci în decembrie anul trecut.

Pfeifer a câștigat runda de debut, dar în a doua a Nistor a luat inițiativa, iar o lovitură pe abdomen l-a îndoit pe german, însă arbitrii i-au dat repriza tot reprezentantului gazdelor. Meciul s-a echilibrat clar după runda a 4-a, prima câștigată de român, când croșeele lui Nistor au punctat în forță. Reprizele a 7-a și a 8-a au fost la discreția lui Mihai Nistor, care, îndrumat bine de la colț de către antrenorul Relu Auraș, a micșorat distanța și a continuat să pună presiune pe adversar. În primul minut din runda a noua, o directă de stânga pe bărbie îl trimite la podea pe german, care, deși a reușit să se ridice, a abandonat în final lupta, iar Mihai Nistor devine noul campion mondial al supergreilor! Medaliat cu bronz la Campionatul European de box de anul acesta, Nistor (25 de ani) este o promisiune certă pentru a medalie la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, potrivit Digisport. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.