Acasă Sud Prahova Prahova: Cathedral Plaza trebuie demolată

Prahova: Cathedral Plaza trebuie demolată

DISTRIBUIȚI

139800 – 15092015  – Curtea de Apel Ploieşti a decis, definitiv, anularea hotărârii prin care fusese suspendată executarea deciziei de demontare a clădirii Cathedral Plaza. Construcția de 19 etaje a fost ridicată lângă Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, lucrările fiind începute în 1998. Demolarea ar putea costa peste 7 milioane de euro.

Instanța a admis apelul Arhiepiscopiei Romano-Catolice prin care se solicita anularea sentinței civile din 15 aprilie 2015. Hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului. “Hotărârea Curții de Apel Ploiești trebuie pusă în aplicare de îndată. În cazul acesta se continuă executarea silită de unde a rămas în momentul suspendării. Adică trebuie să înceapă demolarea”, explică, pentru „România liberă“, avocata Elena Dinu.

Mai multe instanțe de judecată au decis că este vorba despre o construcție ilegală, însă lucrurile au fost tergiversate deoarece demolarea clădirii a fost pusă în sarcina primarului Sorin Oprescu. Astfel, pe 15 aprilie, Tribunalul Dâmbovița suspendase temporar executarea hotărârii din 2012 prin care aceeași instanță dispusese obligarea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să emită decizia de desființare a clădirii Cathedral Plaza.

Millennium Building Development, proprietarul clădirii Cathedral Plaza, arăta, în luna mai, că prin decizia din 15 aprilie, Tribunalul Dâmboviţa a suspendat executarea hotărârii prin care a dispus demolarea Cathedral Plaza, până când se vor clarifica obligaţiile ce revin Primăriei Capitalei şi până la finalizarea procedurilor de reautorizare a clădirii.

Pe de altă parte, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a anunţat, în luna martie, că a depus la DNA o plângere penală în cazul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragoş Bîlteanu şi Ioannis Papalekas, proprietarii Cathedral Plaza, precum şi a unor angajaţi ai Primăriei Bucureşti, pentru “refuzul de a pune în executare hotărârea judecătorească de desfiinţare a clădirii ilegale Cathedral Plaza şi de a proceda la demolarea imediată a acesteia şi la refacerea parcului public existent anterior”.

La rândul său, omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a declarat că va cere daune şi va face plângere penală împotriva arhiepiscopului Ioan Robu şi a Arhiepiscopiei Catolice, pe motiv că plângerile sunt calomnioase şi îi prejudiciază imaginea. Reamintim că, anul trecut, Ioannis Papalekas a fost audiat de procurorii DIICOT, fiind suspectat de complicitate în dosarul de delapidare a SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, dosar în care partenerul său de afaceri, Dragoș Bîlteanu a fost arestat.

Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a prezentat, în urmă cu un an, rezultatele unui studiu referitor la costurile reale necesare dezmembrării Cathedral Plaza. Arhiepiscopia a comandat studiul firmei germane Luxemburger Team GmbH, conform căruia costurile de demolare a Cathedral Plaza se ridică la aproximativ 7,4 milioane de euro. În schimb, conform lui Ioan Robu, proprietarul clădirii – Millenium Building Development a avansat suma de 73 de milioane euro cu scopul de a descuraja desfiinţarea clădirii ilegale de către Primăria Capitalei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.