Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Acces mai ușor la Fondurile structurale și de investiții europene: Grupul...

Bruxelles: Acces mai ușor la Fondurile structurale și de investiții europene: Grupul la nivel înalt pentru simplificare elimină blocajele

DISTRIBUIȚI

 140633 – 21102015  – Grupul la nivel înalt pentru simplificare, lansat de Comisia Europeană în luna iulie, s-a reunit pentru prima dată la Bruxelles în data de 20 octombrie. Președintele Grupului, fostul vicepreședinte al Comisiei Europene Siim Kallas, și noii membri, s-au întâlnit cu vicepreședintele pentru buget al Comisiei Europene, Kristalina Georgieva, precum și cu comisarii europeni Corina Crețu (politică regională) și Marianne Thyssen (afaceri sociale, ocupare, competențe și mobilitatea forței de muncă).

În conformitate cu inițiativa Comisiei intitulată ”Un buget al Uniunii axat pe rezultate” și cu eforturile în domeniul unei mai bune reglementări, Grupul își propune, să reducă sarcina administrativă a beneficiarilor care accesează și utilizează cele cinci fonduri structurale și de investiții europene, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA.

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a declarat: ”Sunt încântată să îi întâlnesc astăzi pe noii membri ai Grupului la nivel înalt pentru simplificare; cunoștințele lor sunt valoroase în vederea identificării soluțiilor concrete pentru facilitarea accesului beneficiarilor la fondurile Uniunii. Cu cât beneficiarii vor primi mai rapid ajutorul nostru, cu atât mai repede vom vedea impactul asupra creșterii economice și al locurilor de muncă. Întâlnirea de astăzi a stabilit deja un plan de lucru cu rezultate cheie în următorii doi ani; Grupul va publica primele sale concluzii anul viitor. Între timp, activitatea sa se va reflecta în dezbaterea privind viitorul politicii de coeziune”.

În anii 2015 și 2016, Grupul la nivel înalt pentru simplificare va elimina blocajele de natură administrativă în ceea ce privește accesul la Fondurile structurale și de investiții europene și va promova bunele practici în următoarele domenii: sporirea utilizării procedurilor electronice (e-cohesion) și a modalităților mai simple de rambursare a costurilor, facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare și combaterea practicii de gold-plating, prin care se adaugă condiții și cerințe administrative suplimentare la nivel național sau regional.

De asemenea, grupul va monitoriza progresele statelor membre în ceea ce privește aplicarea practică a măsurilor de simplificare. În 2017, Grupul de lucru la nivel înalt se va concentra pe cadrul financiar post-2020, iar raportul său final va fi unul din elementele cheie ale reflecției pe marginea viitorului politicii de coeziune.

Grupul, condus de fostul vicepreședinte al Comisiei Europene Siim Kallas, este format din 12 experți independenți selectați în baza cunoștințelor lor despre Fondurile structurale și de investiții europene și despre reducerea sarcinilor administrative. Pentru a aborda simplificarea din toate perspectivele, Grupul se va întâlni și cu reprezentanții altor instituții europene. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.