Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Băsescu, din nou la înghesuială

București: Băsescu, din nou la înghesuială

DISTRIBUIȚI

 Traian Basescu140834 – 30102015  –  Judecătoria Sectorului 5 a confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak. De asemenea, instanța a constatat ca rămasă fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale față de Vasile Blaga.

Acest dosar a fost deschis după ce Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005.

În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, și anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro. Potrivit lui Nastasiu, autoritățile de la București ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE și cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 – 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu de faptul că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak și suma reală plătită răpitorilor.

Nu mă surprinde, pentru că reclamaţia depusă de răposatul Corneliu Vadim Tudor nu mi-a fost opozabilă cât timp am îndeplinit funcţia de preşedinte. A putut fi chemat Vasile Blaga şi a fost scos din cauză. Trebuie să am şi eu posibilitatea să dau o declaraţie pentru a clarifica lucrurile”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă statul român a plătit o despăgubire pentru jurnalişti, Băsescu a răspuns: ”Nu eu deţin dreptul de secretizare a acestui dosar. Este secretizat de SRI şi de SIE şi nu am dreptul să fac niciun fel de declaraţii legat de conţinutul dosarului. În mod cert, în România oamenii sunt târâţi în faţa procurorilor pe baza unor delaţiuni. Mă voi duce în faţa procurorilor. Nu contest procedura, era firesc să se întâmple aşa”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.