Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Klaus Iohannis: Îmi doresc ca agricultura românească să nu mai fie...

București: Klaus Iohannis: Îmi doresc ca agricultura românească să nu mai fie un domeniu al paradoxurilor

DISTRIBUIȚI

 iohannis - indagra140785 – 28102015  –  Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, 28 octombrie, la deschiderea Târgului internaţional ”Indagra” de la Romexpo. Șeful statului a vorbit despre viitorul agriculturii românești și a atras atenția că avem, în continuare, un potențial agricol imens, dar importăm o proporție considerabilă din produsele agricole și alimentare. ”Avem cele mai bune mere din lume, dar peste 80% dintre cele pe care le consumăm sunt din import. Un sfert din populația ocupată lucrează în agricultură, însă doar 4,7% din PIB provine din exploatarea agricolă. Avem oameni harnici, cu inițiativă, dar ne lipsește infrastructura. Și din când în când dăm vina pe vreme sau, dimpotrivă, în funcție de ea așteptăm un an bun în agricultură”.

”Îmi doresc ca agricultura românească să nu mai fie un domeniu al paradoxurilor, ci unul al performanței. Cred că este momentul să depășim o dată pentru totdeauna această fază și să transformăm agricultura românească într-una realmente competitivă, care nu depinde nici de vreme, nici de alte circumstanțe și în care investim. Când spun investim nu mă refer doar la fonduri, ci și la preocupare constantă și acțiune coerentă, transpusă în politici inteligente și stimulative. România trebuie să încurajeze inițiativa în agricultură și să valorifice la maxim fondurile structurale”, a spus șeful statului. .

Agricultura are toate șansele să devină o sursă de bunăstare și creștere economică în România. Dar pentru acest lucru este nevoie de tehnologie nouă, de modernizarea infrastructurii rurale, a celei de producție, transport și desfacere, de conectarea agricultorilor cu piața, în toate formele asociative și concurențiale specifice economiei de piață. Atunci când exploatația agricolă va înceta să mai reprezinte doar un mijloc de subzistență vom putea vorbi de un progres real în mediul rural, a subliniat președintele Iohannis. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.