Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Primăriile și prefecturile trebuie să suspende orice spectacol pirotehnic

București: Primăriile și prefecturile trebuie să suspende orice spectacol pirotehnic

DISTRIBUIȚI

 Ovidiu Raețchi141036 – 10112015  –  Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a afirmat că în contextul unei legislaţii care necesită clarificări semnificative, primăriile şi prefecturile ar trebui să suspende orice tip de spectacole pirotehnice în spații închise, mai ales în condiţiile în care, în perioada sărbătorilor de iarnă, numărul acestora creşte.

”Până în momentul în care vom avea un guvern cu puteri depline şi cu stabilitate parlamentară, capabil să gestioneze o serie de probleme care nu mai pot fi amânate, este important să ne asigurăm că tragedia din clubul Colectiv nu se mai poate repeta. În mod evident, una din priorităţile viitorului guvern trebuie să fie schimbarea legislaţiei privind acordarea autorizaţiilor, condiţiile de siguranţă din localurile publice, precum şi reglementarea spectacolelor pirotehnice. Solicit, pe această cale, ca primăriile şi prefecturile să interzică orice tip de spectacole pirotehnice – al căror număr este de aşteptat să crească mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă – până la clarificarea legislaţiei şi înăsprirea controalelor din acest domeniu”, a precizat deputatul PNL.

Raeţchi a punctat că spectacolul pirotehnic care a condus la drama de la Colectiv demonstrează că legislaţia în domeniu este mult prea permisivă de aceea subliniază necesitatea modificării acesteia.

”Firma care a organizat spectacolul pirotehnic din clubul Colectiv a gestionat inclusiv evenimentul pirotehnic pentru Revelionul 2013 – 2014 al Primăriei Capitalei, precum şi alte focuri de artificii în cadrul unor evenimente organizate de instituţii publice. Nu vorbim deci, de nişte începători. Cu toate acestea, nu s-au respectat norme elementare în domeniu şi s-a dovedit, de exemplu, că angajatul care a supervizat jocul pirotehnic din Colectiv nu avea instruirea necesară. Acest lanţ nefericit de evenimente a fost posibil pentru că legislaţia în domeniu este mult prea permisivă şi nu prevede sancţiuni semnificative. În plus, pentru că instituţiile nu credeau că un astfel de eveniment se poate produce, controalele sunt sporadice şi superficiale. Ca şi în cazul amenajării unităţilor şcolare pentru ca toate să întrunească standardele ISU – nu doar 7% – este absolut necesar ca modificările legislative să fie făcute cât mai rapid şi temeinic”, a conschis Reatchi, care vizează postul de primar al Sectorului 5. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.