Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Toate tunurile pe Ștefănel

București: Toate tunurile pe Ștefănel

DISTRIBUIȚI

Ştefănel Dan Marin141266 – 23112015 –  Supărare mare printre consilierii PSD şi PNL, scrie puterea.ro. Ei l-au acuzat public pe interimarul Ștefănel de asemănări comportamentale cu Sorin Oprescu. Mai întâi, i-au reproşat lipsa de transparenţă, apoi defilările pe care le face cu liota UNPR-istă pe la diferite obiective aflate în lucru. A urmat refuzul “interimarului” de a delega atribuţii viceprimarilor, dorind să ţină totul sub control.

În cele din urmă, Ştefănel nu a avut încotro şi s-a conformat legii. Un nou refuz a fost înregistrat la punerea pe ordinea de zi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, liberalii demarând procedura unei şedinţe extraordinare. O altă şedinţă extraordinară a fost convocată de social-democraţi care vizează dizolvarea şi lichidarea Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Bucureşti 2020”, condusă de PSD-istul Robert Negoiţă. Solicitarea datează din luna august, dar nici Sorin Oprescu nu i-a dat curs. Umblă vorba că respectabila asociaţie are iz penal. Un alt obicei preluat de la predecesorul său, este blocarea lifturilor din Primăria Capitalei când circulă Ştefănel. Gurile rele spun că aici este vorba de superobedienţa personalului de pază. Bursa Zvonurilor a aflat că la aproape trei luni de la nominalizare, Ştefănel Marin nu mai permite consilierilor să-i calce pragul biroului de la etajul 14, iar cu liderii de grup discută doar când vrea el. La drept vorbind, partidele politice sunt supărate că au luat o mare leapşă de la UNPR, crezând că Gabriel Oprea este nemuritor şi imbatabil în Guvern. Acum liderii celor două partide lucrează la suspendarea primarului general interimar, aşa încât să nu se repete mitocăneasca lovitură de stat din 2012. Adică, la o suspendare “cu ștaif”.

La rândul său, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care este și șeful PSD București, îl acuză pe primarul general interimar al Capitalei că nu îşi ia în serios atribuţiile.

”Ma vad nevoit sa-l anunt public pe primarul interimar al Muncipiului Bucuresti, Stefanel Dan Marin, ca prezenta sa in aceasta functie risca deja sa prejudicieze interesele bucurestenilor. In Sectorul 3, mai multe proiecte importante sau urgente nu au fost efectuate, iar situatia este similara si in alte sectoare. De exemplu, lucrarile la linia de tramvai de pe Bulevardul Liviu Rebreanu stagneaza, asa incat problemele in trafic au devenit o constanta. In plus, lucrarile la pasajul Bulevardul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, care ar trebui incheiate pana la sfarsitul acestui an, sunt blocate in acest moment. N-a avut loc, pana acum, nicio actiune de dezinfectie si deratizare, iar unele zone sunt in bezna, pentru ca intretinerea iluminatului public a fost, practic, abandonata.Nu doresc sub nicio forma ca locuitorii Sectorului 3 sa aiba de suferit din cauza managementului slab al conducerii Capitalei. De aceea, il avertizez pe Stefanel Dan Marin, primar interimar, sa-si ia atributiile in serios si sa rezolve urgent toate problemele semnalate”, scrie Negoiţă pe Facebook. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.