Acasă Externe Malta: Malta găzduieşte summitul UE – Africa

Malta: Malta găzduieşte summitul UE – Africa

DISTRIBUIȚI

summit UE - Africa141063 – 11112015  –  Şefi de stat şi de guvern din aproape toate statele membre ale UE şi din peste 30 de ţări africane se reunesc miercuri și joi, în capitala malteză Valletta, pentru negocieri pe tema gestionării crizei migraţiei, care afectează Europa.

Printre invitaţi se află secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi delegaţii din partea următoarelor organizaţii: cea Internaţională pentru Migraţii, Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi, Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului şi Programului ONU pentru Dezvoltare, Federaţiei Societăţilor de Cruce Ruşie şi Semilună Roşie şi vor fi, de asemenea, prezenţi toţi aceşti delegaţi la reuniune.

784 de refugiaţi au ajuns anul acesta în Malta, unul dintre cele mai mici state membre ale Uniunii. Ei se adaugă altor mii pentru care taberele de refugiaţie au devenit acasă. Presiunea asupra ţării este uriaşă, pentru că este vorba despre un număr foarte mare de refugiaţi în raport cu numărul maltezilor.

Malta, una dintre porţile Europei pentru refugiaţi, găzduieşte summitul UE – Africa, o reuniune de la care nu doar maltezii aşteaptă soluţii, ci întregul continent, asta pentru că surse europene dau asigurări că va fi o discuţie mult mai pragmatică între Uniune şi ţările africane, din care provin migranţii, fie ei refugiaţi de război sau imigranţi economici.

Practic, Uniunea se va concentra pe rădăcinile, cauzele migraţiei. Este vorba despre un plan de acţiune concentrat pe tratarea cauzelor migraţiei ilegale şi a migraţiei forţate, migaţia legală şi mobilitatea, protecţie internaţională şi politica de azil, prevenirea şi lupta cu traficul de migranţi.

Europa vrea să determine statele africane, mai ales din regiunile Sahel, Ciad şi Cornul Africii şi să se angajeze că vor combate conflictele care generează refugiaţi interni, migraţie ilegală şi fluxuri de refugiaţi.

Pentru asta, în Malta, statele africane ar urma să se angajeze că vor sprijini iniţiativele diplomatice, rezolvarea de conflicte prin mediere şi că vor susţine procesele de pace şi de reconciliere derulate de comunitatea internaţională.

Foarte important este că Uniunea şi-a fixat ca ţintă să obţină progrese acum la Valletta şi în ce priveşte acordurile de repatriere şi readmisie.

Potrivit bazei legale a relaţiei UE-Africa există proceduri prin care migranţii care nu se clarifică la statutul de azilanţi pot fi trimişi înapoi în ţările de origine, dar surse europene nu exclud necesitatea să fie realizate şi să se discute acum la Valletta şi acorduri bilaterale ale UE cu anumite state africane care nu reuşesc să administreze chestiunea migranţilor.

În acelaşi timp, Uniunea este hotărâtă să menţină politica de dezvoltare prin care în fapt Europa finanţează proiecte care să-i încurajeze pe africani să rămână în ţările lor.

Surse europene spun că este exclusă impunerea de condiţii statelor africane în schimbul ajutorului pentru dezvoltare, dar clar este că toate temele importante pentru cele două continente, de la migraţie la comerţ, vor fi puse laolaltă pe aceeaşi masă de discuţii şi probabil vor avea mai mare greutate puse toate în aceeaşi balanţă, anunță romania-actualitati.ro.

La eveniment participă și președintele României, Klaus Iohannis. –  PROMPT MEDIA

foto;romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.