Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Slovacia: Președintele Iohannis va decora un grup de veterani slovaci care au...

Slovacia: Președintele Iohannis va decora un grup de veterani slovaci care au luptat alături de ostașii români în 1944 – 1945

DISTRIBUIȚI

Iohannis - -Slovacia141194 – 18112015 – Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în zilele de 18 și 19 noiembrie a.c., o vizită oficială în Republica Slovacă. Cu această ocazie, președintele român va avea, la Bratislava, convorbiri cu omologul său slovac, Andrej Kiska, cu președintele Consiliului Național slovac, Peter Pellegrini, și cu prim-ministrul Guvernului Republicii Slovace, Robert Fico.

Discuțiile cu demnitarii slovaci se vor concentra asupra principalelor teme de interes curent pentru cele două țări, cu accent pe intensificarea cooperării economice bilaterale, securitatea energetică a regiunii și europeană – cu precădere în contextul evoluțiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene și în perspectiva Președinției slovace a Consiliului UE de anul viitor, evoluțiile de securitate – cu accent pe flancul estic al NATO și situația din vecinătatea estică, criza migrației și coordonarea în cadrul Uniunii Europene și cooperarea regională.

Președintele României și omologul său slovac vor inaugura Forumul de afaceri româno-slovac, la care participă peste 20 de reprezentanți de companii din România și Slovacia din domenii precum energie, auto, IT și transporturi. De asemenea, va avea loc și o întâlnire cu un grup de tineri români care trăiesc și lucrează în Slovacia. Vizita va include şi o deplasare la Zvolen, unde președintele României va depune o coroană de flori la cimitirul militar român din localitate, loc în care se află mormintele a 11.000 de militari români căzuți pe frontul de luptă pentru eliberarea Cehoslovaciei din al doilea Război Mondial. Cu acest prilej, președintele Iohannis va decora un grup de veterani slovaci care au luptat alături de ostașii români în 1944 – 1945. – PROMPT MEDIA

foto:presidency.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.